Ziua Ursului – tradiții, obiceiuri și superstiții

Conform tradiției, ziua Ursului, Stretenia sau Întâmpinarea Domnului este ziua în care se întâmpină iarna cu primăvara.

Se spune din bătrâni că, în această zi de Stretenie, ursul va ieși din bârlog și, cu acest prilej, se pot face previziuni meteorologice importante.

Astfel, în ziua de Stretenie, ursul iese din peștera sa și joacă de jur-împrejur. Dacă afară e soare și ursul își vede umbra atunci se va speria, se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă însă ursul nu-și va vedea umbra, în ziua de Stretenie, atunci va rămâne afară și iarna se va întrerupe, iar primăvara urmează să se apropie.

Se mai zice despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.

Totodată, Stretenia este o sărbătoare a babelor, când se adună toate la un loc și încep să vorbească câte ceva.

Un vechi obicei care se practică în ziua de Stretenie este “Târcolitul viilor. Conform acestui obicei, capul familiei are datoria de a trece pe la vie în dimineața acestei zile. Totodată, godpodarul trebuie să aibă la el un fel de caltaboș și o sticlă de vin în traistă.  Va oficia, astfel, un fel de ritual: va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin. La final, după ce toate acestea au fost îndeplinite,  va rosti o formulă magică sub formă de monolog sau dialog: “ Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari!”.

În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate.

Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează.

Dintre superstițiile zilei de Stretenie, amintim:

  • Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura;
  • Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna;
  • Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
  • Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
  • În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada, etc

Lasă un răspuns