Zilele babei – superstiții și obiceiuri

Conform tradiției populare între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia, cele mai capricioase și schimbătoare zile de peste an.

Babele reprezintă, în plan simbolic, confruntarea dintre anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și cald.

Se spune că în aceste zile, Baba Dochia își împlinește destinul urcând muntele cu turma ei de oi, iar zilele sunt pe atât de afurisite și înșelătoare, precum și caracterul acesteia.

În jurul acestor zile, ale babelor, s-au creat atât obiceiuri, cât și superstiții cu privire la anul ce va urma. Astfel, fiecare dintre noi, trebuie să-și aleagă o babă și, în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și viața noastră în cursul anului.

Dacă în ziua babei alese e timp frumos, atunci viitorul va fi unul vesel, cu noroc, cu bucurii și împliniri, iar dacă e timp posomorât, atunci viitorul va fi unul trist, fără noroc, cu lacrimi și încercări grele.

Unele persoane își aleg babele în funcție de ziua de naștere, altele nu țin cont, însă, de această regulă și își aleg baba la întâmplare. Se obișnuiește, mai nou, să se aleagă 3 babe, una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor.

Pe de altă parte, în unele zone ale țării se crede că vremea din decursul unei babe redă, de fapt, caracterul, sufletul și temperamentul celui care a ales-o.

Cele mai multe dintre superstițiile babelor sunt legate de prima zi din ciclul acestora, și anume ziua de 1 martie sau ziua Dochiei, cap de primăvară. Se spune că dacă în 1 martie este timp frumos, atunci primăvara și vara vor fi tot atât de frumoase și roditoare. Dacă ziua de 1 martie e posomorâtă e semn că primăvara nu va fi tocmai caldă, iar vara va fi schimbătoare.

Totodată, în trecut, ziua Babei Dochia se respecta cu sfințenie pentru ca frigul să nu aducă pagube câmpului, iar anul să fie unul bogat. De asemenea, se credea că Baba Dochia are puterea de a feri de înec și de a îngrășa vitele.

Lasă un răspuns