Sărbătoarea Înălțării Domnului – tradiții, obiceiuri și superstiții

Conform tradiției populare, Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Totodată, sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor și ca ziua de Ispas” sau „Paștele Cailor”.

În toate bisericile ortodoxe au loc slujbe religioase, care ne amintesc ce s-a întâmplat cu aproape 2000 de ani în urmă, când Isus Hristos s-a Înălțat la Ceruri după  40 de zile de la Înviere.

În România, odată cu Înălțarea Domnului se sărbătoresc și eroii căzuți la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării, dreptății, libertății și credinței. Astfel, ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor.

Într-o asemenea zi, în casele creștinilor ortodocși este mare sărbătoare, iar datinile si obiceiurile specifice Înălțării Domnului sunt păstrate cu mare sfințenie.

De la mic la mare oamenii se salută cu „Hristos S-a Înălțat”, respectiv „Adevărat S-a Înălțat”, iar gospodinele pregătesc mâncăruri alese și roșesc ouă pe care le împart în memoria celor trecuți în neființă.

Un alt obicei specific Înălțării Domunului este acela de a purta frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.

Legat tot de obiceiuri si tradiții, în unele regiuni ale țării se obișnuiește să se împodobească casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu funze de leuștean pentru a se îngrașa și a fi sănătoase tot restul anului.

Ca aproape orice sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului aduce cu ea și o serie de superstiții culese din popor, de-a lungul vremii. Dintre aceste superstiții, voi prezenta câteva, mai cunoscute, și anume:

  • Se spune că oamenii care mor în preajma acestei mari sărbători vor ajunge în Rai;
  • Nu este bine ca la Înălțare să împrumuți sare sau să faci foc, fiindcă îți va vui casa tot restul anului, iar vitele nu vor avea sămânță;
  • Legat de agricultură, ce va fi semănat după Înalțarea Domnului nu va avea roade, etc.

O legendă populară ne spune că, la nașterea Domnului Isus Hristos, caii au nechezat făcând gălagie, iar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se mai sature decat în ziua de Înălțare. De aceea, ziua de Înălțare mai este numită și „Paștele Cailor. În vremurile noastre, această expresie are înțelesul de “niciodată”.

Lasă un răspuns