Obiceiuri și superstiții de Sfântul Constantin și Elena

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează  anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Împăratul Constantin a devenit, prin Edictul de la Milano, un adevărat protector al creștinilor, în timpul domniei sale, adoptându-se o serie considerabilă de … Continuă să citești Obiceiuri și superstiții de Sfântul Constantin și Elena

Introducere în lumea superstițiilor

Fiecare dintre noi s-a lovit, la un moment dat în viață de superstiții. Se spune despre superstiție că este o credință primitivă în forțe supranaturale, credință determinată de faptul că toate cele care se întâmplă în natură și în societate sunt manifestări ale unor forțe supranaturale sau că anumite întâmplări sunt prevestiri ale viitorului. Nicio altă țară din Europa nu are tradiții mai bogate sau … Continuă să citești Introducere în lumea superstițiilor

Obiceiuri în Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare este ultima zi a postului Paștelui, fiind declarată zi de odihnă. Sâmbăta Mare este, de asemenea,  ziua în care se prăznuiește îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și pogorârea Lui în iad, salvând neamul omenesc și scoțându-l din stricăciune. În această zi sfântă, dimineața, copiii și adulții merg, potrivit tradiției, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și, unii … Continuă să citești Obiceiuri în Sâmbăta Mare

Tradiții și superstiții în Vinerea Mare (Vinerea Patimilor)

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri. Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, motiv pentru care această zi neagră … Continuă să citești Tradiții și superstiții în Vinerea Mare (Vinerea Patimilor)

Postul negru

Postul negru este perioada din post în care nu se bea și nu se mănâncă nimic, ci doar se spun rugăciuni și se fac mătănii. În postul negru nu se muncește. Despre postul negru, tradiția ne spune că cel care postește va fi ferit de toate bolile, îi va fi bine tot restul anului, nu va avea necazuri sau supărări și va fi perfect sănătos. … Continuă să citești Postul negru

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare (Săptămâna Patimilor)

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște. Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor. Luni, se citește, mai … Continuă să citești Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare (Săptămâna Patimilor)

Frunze de fag

Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe

Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox,  este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.  Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri. Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau  smocuri de … Continuă să citești Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe

Superstiții de Florii și Paște

Încă din timpuri trecute, ziua de Florii a cunoscut diverse superstiții, tradiții și obiceiuri în funcție de diferitele regiuni ale țării. Dintre multele superstiții care însoțesc ziua de Florii, le-am cules pe următoarele: În această zi de sărbătoare creștinii culeg ramuri de salcie înmugurite, pe care le duc la biserică, unde preotul le sfințește și le stropește cu agheasmă. Aceste ramuri sfințite sunt păstrate peste … Continuă să citești Superstiții de Florii și Paște

Superstiții legate de nuntă

Nu e bine să faci nunta în luna mai pentru ca relațiile se spulberă precum florile copacilor. Nu e bine să porți bijuterii sau broderii cu perle (pe rochia de mireasă) deoarece perlele simbolizează lacrimile. Se spune că dintre cei doi miri, primul care îl va călca pe celălalt pe picior la cununia religioasă va conduce în casă. Sosirea mirilor: înainte sau după invitați? În … Continuă să citești Superstiții legate de nuntă