Ianuarie – luna începutului de an nou

În tradiția populară, luna ianuarie este denumită “Gerar.

Se spune, conform tradiției creștine, că în luna lui “Gerar” cerurile sunt deschise. De asemenea, luna ianuarie marchează începutul unui an nou și sugerează trecerea într-o altă etapă a vieții.

Printre sărbătorile importante ale lunii ianuarie se numără:

În luna ianuarie se fac prevestiri cu privire la timpul de peste an, și anume:

  1. Dacă în ianuarie nu este ger și zăpadă, atunci vom întâlni gerul și zăpada în lunile martie și aprilie;
  2. Dacă pământul este neacoperit și suflă vânturi calde e semn rău;
  3. Dacă în ianuarie e moină atunci primăvara va fi friguroasă și vara călduroasă;
  4. Dacă luna ianuarie e caldă, atunci în decursul anului nu e semn de mană;
  5. Dacă în ianuarie e ger atunci vara va fi secetoasă și călduroasă, iar dacă e timp frumos în ianuarie, atunci vara va fi ploioasă.

Lasă un răspuns