„Something old, something new, something borrowed, something blue” auzim tot mai des în filmele americane cu nunţi grandioase, somptuoase. Ce reprezintă de fapt ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva albastru?

Deşi nu ne aparţine ca popor, acest obicei a fost împrumutat şi încorporat cu succes în obiceiurile româneşti de nunta. Atunci când ne pregătim nunta ţinem cont, fie că o credem sau nu, de această zicală, ce provine de fapt dintr-o veche poezie englezească. Deşi am împrumutat cu succes acest obicei, multe mirese nu ştiu cum să îmbine şi să potrivească aceste elemente în ţinuta nunţii lor sau cu ce să asocieze aceste patru noţiuni.

Ceva vechi – poate însemna purtarea rochiei de mireasă a mamei, bijuteriile pe care ea le-a purtat la propria nuntă, inelul sau voalul bunicii. Aceste obiecte, împreună cu „ceva albastru” au rolul de a nu „deochea” mireasa.

Ceva nou – poate fi o pereche de pantofi, rochia de mireasă, bijuteriile sau buchetul de flori.

Ceva împrumutat – o mireasă poate împrumuta de la mamă, de la sora sau de la o prietenă o gentuţă, o bijuterie sau o voaletă pe care să o poarte pe cap după schimbarea voalului.

Ceva albastru – poate reprezenta lenjeria intimă a miresei, o bijuterie cu cristale albastre sau, de ce nu, jarteaua. Deşi nici aceasta nu face parte din tradiţiile româneşti legate de nuntă, reprezintă un punct cheie în cadrul unui eveniment, prin smulgerea acesteia cu dinţii de pe piciorul miresei, mirele dă posibilitatea celorlalţi tineri neînsuraţi de la nuntă să o prindă şi astfel (tradiţia englezească spune) să fie următorii care se însoară.

Chiar dacă aceste obiceiuri, la fel ca smulgerea jartelei şi aruncarea buchetului nu ne aparţin, au devenit populare în rândul mirilor moderni, care îşi doresc o nuntă specială cu iz „americanesc”. Superstiţie sau nu, miresele aleg să respecte aceste obiceiuri pentru a nu avea parte de ghinioane în ziua nunţii sau în căsnicie.