Cavalerii și domnișoarele de onoare – tradiție și obicei de nuntă

Cavalerii și domnișoarele de onoare sunt personaje nelipsite din cadrul oricărei nunți.

Se spune că, în trecut, aceștia jucau rolul martorilor într-o nuntă, fiindcă o oarecare lege cerea ca la o nuntă să fie minim 10 martori. Totodată, în alte timpuri îndepărtate, se credea că la nuntă pot să participe și spirite rele cu scopul de a crea neînțelegeri și certuri. Pentru a le deruta, invitații, se îmbrăcau asemănător mirilor, acest lucru explicând de ce cavalerii și domnișoarele de onoare aveau straie alese.

Atât domnișoarele, cât și cavalerii de onoare, în zilele noastre, au sarcini clar stabilite.

Cavalerii de onoare sunt cei care deschid alaiul de nuntă spre casa mirelui, unde are loc bărbieritul acestuia. Apoi, tot cavalerii de onoare, sunt cei care îl însoțesc pe mire la casa nașilor, unde sunt ospătați cu șampanie și pișcoturi. Pe parcursul întregii nunți cavalerii de onoare vor fi în apropierea mirelui pentru a-l ajuta în orice situație.

Domnișoarele de onoare au rolul de a ajuta la gătirea miresei și la alte îndatoriri specifice, precum: prinderea cocardelor în pieptul invitaților.

Tot domnișoarele și cavalerii de onoare sunt cei care se asigură ca lumânările mirilor să nu meargă în aceeași mașină, dacă deplasarea la biserică se va face cu mașinile. Dacă, în biserică, lumânările nu vor fi ținute de către nași, atunci o domnișoară și un cavaler de onoare trebuie să facă acest lucru.

Alte îndatoriri ale cavalerilor și domnișoarelor de onoare: primirea invitaților și îndrumarea lor în sala de mese, întreținerea atmosferei de petrecere, invitarea persoanelor din sală la dans, participă la aruncarea buchetului și a jartierei, disponibilitatea de a ajuta în orice situație neprevăzută.

Tradiția spune că nu pot fi alese, ca domnișoare de onoare și cavaleri, rude ale mirilor, ci persoane apropiate, dragi, cu care mirii au avut o trainică relație de prietenie.

Un gând despre “Cavalerii și domnișoarele de onoare – tradiție și obicei de nuntă

  1. Uitandu-ma pe internetul in limba romana iata ca am nimerit pe saitul dumeavoastra.
    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe
    aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

Lasă un răspuns