Baba Dochia – mit și tradiție românească

Baba Dochia este unul dintre cele mai vechi și importante mituri românești, care de-a lungul timpului a căpătat mai multe forme și variante.

În prezent legenda care circulă cel mai des cu privire la Baba Dochia, ne spune că aceasta ar fi fost o femeie rea și afurisită, ce avea un fiu, Dragobete. Acest fiu al Babei Dochia i-a adus acasă o noră împotriva voinței sale. Ca să se răzbune pe nora sa, Baba Dochia a trimis-o, pe frig și gheață, la râu să spele lâna cea albă până când va deveni neagră. Fata, văzând că nu poate să facă acest lucru, a început să plângă cu lacrimi amare. Dumnezeu și Sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au înnegrit lâna. Întoarsă acasă la soacra ei, fata a primit din nou o sarcină imposibilă, de data aceasta trebuia să spele lâna până când o va albi la loc. Din nou i-au sărit în ajutor Dumnezeu și Sfântul Petre, însă nu i-au mai albit lâna, ci au trimis-o să culeagă flori și fragi pentru soacra sa. Văzând florile și fragii, Baba Dochia a uitat de lână și, crezând că a venit primăvara, a luat oile și a plecat pe munte. S-a îmbrăcat cu 9 cojoace (zilele Babei Dochia), de care s-a lepadat treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile a urmat un îngheț, iar Baba Dochia a înghețat și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile ei.

Această legendă este susținută de rocile din munții Ceahlău, roci ce reprezintă o mărturie vie a acestui mit românesc.

O altă legendă despre Baba Dochia are la bază mitul “Traian și Dochia”. Această legendă ne spune că Dochia ar fi fost fiica împăratului dac, Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, numai ca fata nu-i împărtașea dragostea. Ca să se ascundă de urmăritorii lui Traian, Dochia a fugit în munți cu oile sale, unde, cu ajutorul Maicii Domnului s-a transformat într-o bătrână cu oi.

O altă variantă a legendei Babei Dochia este aceea că ar fi fost o păstoriță cu vreo 20 de oi. Această păstoriță a fost transformată în stană de piatră cu tot cu oi, pentru că a sfidat intemperiile declanșate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci.

2 gânduri despre “Baba Dochia – mit și tradiție românească

  1. Ce discrepanta intre ceea ce am invatat eu la geografie, faptul ca Dochia este o forma de eroziune selectiva si mitul romanesc , care povesteste despre o baba care a înghețat pe munte! Nu au nici o legătură cele două informatii referitoare la acest lucru.

  2. Foarte interesant !
    M-a ajutat mult la școală!
    Bine,tema noastră a fost să căutăm despre Baba Dochia , dar sunt a 7-a , temă de clasa a 2-a!
    Dar,să las prostia asta,foarte interesantă și partea cu Mărțișorul pt ca am citit-o , și partea cu Mucenicii , foarte … TARE ^_^ :))

Lasă un răspuns